Periodizare
•Stilul romantic în muzică debutează în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea, în jurul anilor 1815-1820
•Creația compozitorului L. van Beethoven cuprinde trăsături romantice, dar primul compozitor reprezentativ pentru noul stil al Romantismului în muzică este Fr. Schubert
•Se pot distinge trei etape de dezvoltare a Romantismului, pe parcursul secolului al XIX-lea:
-stadiul de cristalizare, între anii 1830-1850, unde reprezentați sunt compozitorii: R. Schumann, Fr. Chopin, F. Mendelssohn-Bartholdy și alții
-cea de-a doua jumătate a secolului, stadiu de complexitate al curentului romantic, determinat de importante evoluții ale limbajului: Fr. Liszt, H. Berlioz, R.Wagner, J. Brahms, P.I. Ceaikovski, A. Dvorak, M. Mussorgski, N. Rimski-Korsakov, G. Verdi etc.
-post-romantismul, curent ce se va desfășura până la mijlocul secolului al XX-lea: G. Mahler, R. Strauss, S. Rahmaninov etc.
Caracteristici stilistice
•În domeniul literaturii, Romantismul evidențiază caracteristici ale modernismului, nevoia de libertate, de independență, în opoziție cu regulile Clasicismului.
•Prefața dramei „Cromwell” a devenit edificatoare a curentului romantic. Aici, V. Hugo își exprimă ideile inovatoare, menționând că nu trebuie să existe principii de conținut sau formă a operei dramatice, astfel încât orice ar putea constitui un subiect al acesteia, lumea senzorială, realitatea, visarea, grandiosul, grotescul.
•Se remarcă astfel atitudinea artistului romantic care își dorește o lume a artei și imaginației neîngrădite, astfel manifestându-se diferența dintre reali și imaginar, dintre reguli și libertate
Genuri și forme
•Referitor la genuri și forme, compozitorii romantici realizează o linie de continuitate în raport cu predecesorii clasici.
• Astfel că, genurile în care aceștia vor compuse sunt: simfonia, concertul, sonata instrumentală, cvartetul, opera (maniera expresivă de „bel canto”).
•În ceea ce privește formele, acestea sunt tot cele utilizate și perfecționate de compozitorii clasici: sonata, formele strofice mici și mari, tema cu variațiuni (în special variațiunile de caracter), rondo-ul (rondo-ul bitematic și rondo-sonata).
•Se remarcă anumite trăsături importante aici: tendința către formele complexe, amplificarea travaliului tematic spre concepția ciclică, tendința spre cultivarea extremelor (a genurilor de mici dimensiuni: piesa instrumentală de caracter și bogata reprezentare a miniaturii vocale – liedul), dar și a lucrărilor simfonice de mare amploare sonoră (ca formă și durată).
•Se creează un gen nou, caracteristic romantic, și anume: poemul simfonic. Acesta este creat și teoretizat de Franz Liszt, având ca fundament abordările programatice din perioadele anterioare și genul simfoniei programatice reprezentat de „Simfonia fantastică” a compozitorului H. Berlioz. Astfel, muzica este compusă în concordanță cu o idee poetică ce va constitui programul lucrării.
Evoluții
•Genurile simfonice importante ale secolului al XIX-lea au fost: simfonia, poemul simfonic, suita, uvertura de concert, variațiunile simfonice, serenada și rapsodia.
•Compozitorii romantici au utilizat un aparat orchestral complex, remarcându-se: diversificarea surselor sonore ( s-au extins familiile de instrumente: flaut piccolo, corn englez, clarinet piccolo, clarinet bas, contrafagot, cornet, tube wagneriene) și învestirea acestora cu funcții semnatice, tematice și personificante (în „Simfonia fantastică” de H. Berlioz, clopotele au simbol religios, cornul englez reprezintă vocea păstorului, timpanele înfățișează furtuna amenințătoare)
•Constructorii de instrumente (L. A. Buffet pentru clarinet, Fr. Bluhmel și H. Stolzel pentru corn și trompetă, A. Sax pentru saxofon, F. Tourte pentru instrumentele cu coarde etc.), instrumentiștii virtuozi (violonistul N. Paganini, pianistul Fr. Liszt) și compozitorii „inventatori” (H. Berlioz, R. Wagner) au avut rol important în îmbogățirea și diversificarea modurilor de atac la instrumentele muzicale.
Trăsături estetice ale curentului romantic
•Noul curent are o estetică proprie în care se evidențiază primordialitatea emoției asupra gândirii, trecerea de la idealul de frumos, la conceptul de expresiv.
•Romantismul aduce o lume nouă inspirată de lumea contrastelor și pe latura interioară a omului: imaginația, visul, fantasticul, imprevizibilul, exaltarea emoțiilor, subiectivismul.
Programatismul
•Acesta se referă la realizarea unei lucrări muzicale instrumentale, întemeiată pe o idee poetică, lirică, descriptivă sau dramatică
•Conținutul muzical condiționează forma.
•Programatismul nu este un stil, ci o metodă de creație.
•Lucrări ce au anticipat acest stil se întâlnesc în Renaștere, Baroc și Clasicism: A. Vivaldi – „Anotimpurile”, L. van Beethoven – Simfonia „Pastorala”, H. Berlioz – „Simfonia fantastică”
Bibliografie
Chelaru, Carmen, Cui i-e frică de istoria muzicii?!, Editura Muzicală, București, 2020
Pop, Adrian, Stilistica creației muzicale
Ștefănescu, Ioana, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, Editura Muzicală Grafoart, București, 2018
Sacalîș, Monica, Evoluția ansamblului orchestral în discursul simfonic romantic, Tipografia Someșul, Satu Mare, 2021
•https://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-muzicii/lectia-7-romantismul-muzical/