HECTOR BERLIOZ

(1803-1869)

•Hector Berlioz este compozitor, dirijor și orchestrator de origine franceză

•-face parte din categoria compozitorilor „inovatori”, alături de R. Wagner, datorită îmbogățirii și diversificării modurilor de atac la instrumente

•-a contribuit la dezvoltarea orchestrei simfonice prin: utilizarea unor efecte timbrale deosebite, divizarea partidelor instrumentale creând un fond armonic amplu și creșterea numărului de instrumente

•-autor al celebrului „Tratat de instrumentație și orchestrație” (1843), ce cuprinde și un capitol important dedicat artei dirijorale.

Viața și activitatea

•-a învățat să cânte la flaut și la chitară

•- în 1821 va studia medicina în Paris, la dorința tatălui său, care era medic

•- în perioada studenției a frecventat mai mult spectacolele operei pariziene și l-a admirat pe Ch. W. Gluck și Gaspare Spontini

•-în anul 1823 va studia compoziția cu Jean-Francoise Lesueur, profesor la Conservator și directorul Capelei Regale

•-în 1824, H. Berlioz va abandona medicina și își va dedica activitatea muzicii, studiind în cadrul Conservatorului din Paris cu J.F.Lesueur și Reicha Anton

•-în 1830 va câștiga marele Prix de Rome cu cantata „Ultima noapte a lui Sardanapal”

•-a avut activitate de critic muzical la Journal des debats

•-în 1834, la cererea marelui N. Paganini, acesta compune un concert pentru violă, lucrare ce va fi respinsă de acesta la început, și care va deveni celebra Simfonie pentru violă și orchestră „Harold în Italia”

•-în urma audierii acestei lucrări în 1838, dirijată de H. Berlioz, Paganini l-a numit „geniu”

•-în 1864 este ales membru al Legiunii de Onoare din Franța, datorită activității sale ca și compozitor și dirijor

Creația (selecție)

Simfonii

•Symphonie fantastique (1830)

•Harold en Italie (1834)

•Roméo et Juliette (1839)

•Grande symphonie funèbre et triomphale (1840)

Uverturi

•Le roi Lear (1831)

•Le carnaval romain (1844)

•Marche Troyenne (1864)

Opere

•Benvenuto Cellini (1834–8)

•Les Troyens (1856–8)

•Béatrice et Bénédict (1860–2)

Oratorii

•La damnation de Faust (1845-6)

•L’enfance du Christ (1850-4)

•Messe solenelle (1824)

•Resurrexit (1828)

•Grande messe des morts (Requiem) (1837)

•Te Deum (1849)

Ce este simfonia?

Simfonia este un gen muzical simfonic, apărut în perioada de început a Clasicismului, prin transpunerea pentru orchestră a sonatei. Compozitorul Joseph Haydn stabilește ciclul simfonic, ce va cuprinde 4 mișcări:

•P. I – Allegro

•P. II – Andante

•P. III – Menuet –trio-Menuet sau Scherzo-trio-Scherzo

•P. IV – Allegro sau Presto

În perioada Romantismului muzical, compozitorii compun simfonii programatice și introduc instrumente noi în ansamblul orchestral.

Simfoniile romantice sunt compuse cu preponderență în 4 mișcări, dar sunt lucrări importante compuse în 2, 3 sau 5 mișcări: Fr. Schubert – Simfonia în si minor, „Neterminata” în 2 părți, Fr. Liszt – Simfonia „Dante” în 2 părți, C. Franck – Simfonia în re minor, în 3 părți, H. Berlioz – „Marea simfonie funebră și triumfală”, în 3 părți, R. Schumann – Simfonia a III-a „Renana” în 5 părță, H. Berlioz – „Simfonia fantastica” în 5 părți etc.

Programatismul este o metodă de creație a unei lucrări muzicale instrumentale, întemeiată pe o idee poetică, lirică, descriptivă sau dramatică.

H. Berlioz – „Simfonia fantastică”, op. 14 (1830)

•P. I – Visuri și pasiuni

•P. II – Un bal

•P. III – Scena câmpenească

•P. IV – Marș spre supliciu

•P. V – Visul unei nopți de Sabat

Aceasta este o lucrare muzicală programatică. Aici, compozitorul utilizează o temă sub forma unei idei fixe, tema artistului îndrăgostit. Aceasta va reveni pe tot parcursul lucrării, asemenea unui leit-motiv, având înveșmântări orchestrale diverse. Tema este interpretată în partea I de către viorile prime, în dublaj cu flautele, având în acompaniament intervenții în piano la celelalte coarde, pe finalul frazelor.

În partea a III-a, compozitorul creează atmosfera unui tablou pastoral, prin utilizarea dialogată a oboiului, ce va interpreta din culise și a cornului englez.