Sonata ca gen
•Este importantă diferențierea terminologiei de gen și de formă. Astfel, o posibilă definire a genului muzical ar fi: „Categorii de muzici grupate fie în raport cu sursa fonică din care iau naștere, fie conform unor criterii de expresie sau modalități de realizare tehnică” (Vasile Herman în lucrarea „Originile și dezvoltarea formelor muzicale”). În ceea ce privește forma, aceasta reprezintă: „Un anumit model de alcătuire muzicală (tipar sonor) format din părți componente cu funcții specifice, între care se stabilesc conexiuni determinate de o anumită ordine a succesiunii.” (Vasile Herman în lucrarea „Bazele teoretice ale studiului formelor muzicale”).
•- în sec. XVI, termenul de sonată desemna o lucrare instrumentală (canzona da sonar)
•- în sec. XVII, sonatele erau scrise pentru două instrumente cu coarde sau de suflat și acompaniament de basso continuo (clavecin sau orgă), sonate a tré
•- în funcție de destinație, sonata poate fi: da chiesa (de biserică) sau da camera (succesiune de dansuri)
•- J. S. Bach a compus sonate pentru instrumente solo sau cu acompaniament de clavecin
•-Precursori: Domenico Scarlatti – 555 Essercizi per gravicembalo; Carl Philipp Emanuel Bach și reprezentanți ai Școlii de la Mannheim care compun sonate în trei sau patru părți, dintre care prima parte este în formă de sonată bitematică.
•- în secolul al XVIII-lea, J. Haydn și W. A. Mozart au scris sonate în trei părți, având succesiunea repede-lent-repede. Din creația de sonate a lui J. Haydn se remarcă: Sonata nr.43 în La bemol major, Sonata nr.18 în do minor, Sonata nr.26 în Mi bemol major.
•-Din creația compozitorului W. A. Mozart menționez: Sonata în La major (K 331), Sonata în do minor (K457) asemuită cu „Patetica beethoveniană” prin dramatismul acesteia, Sonata în Do major (K545) „Sonata facile”, mica sonată pentru începători, Sonata în Re major (K576) fiind o sinteză a contrapunctului bachian cu forma de sonată.
•-L. van Beethoven a scris sonate în 2,3 și 4 părți, reprezentând apogeul genului. Din creația acestuia amintesc: Sonata op.13 în do minor „Patetica”, Sonata op. 27 nr.2 în do diez minor „Sonata Lunii”, Sonata op.57 în fa minor „Appassionata”, Sonata op.106 în Si bemol major „Hammerklavier”.
•-Sonata reprezintă atât un gen, cât și o formă! Forma de sonată apare ca primă parte în genuri precum: sonata, simfonia, concertul, ori cvartetul.
Sonate
Sonatele pentru pian compuse de W.A.Mozart au următoarea succesiune:
• „P.I – formă de sonată (variațiuni în KV.331)
• P.II – lied, menuet cu trio, rondo monotematic, sonată fără tratare
• P.III – rondo, temă cu variațiuni, sonată, rondo-sonată”
Audiție: W. A. Mozart – Sonata pentru pian în Do major, nr.16, K545, p. I
Audiție: W. A. Mozart – Sonata pentru pian în Do major, nr.16, K545, p. a II-a
Audiție: W. A. Mozart – Sonata pentru pian în Do major, nr.16, K545, p. a III-a
Sonatele compuse de L. van Beethoven au următoarea succesiune de mișcări:
• „P.I – formă de sonată
• P.II – lied, sonată, rondo, variațiuni
• P.III – menuet cu trio/scherzo cu trio, lied
• P.IV – rondo, sonată, rondo-sonată, fugă (op.110)”
Forma de sonată clasică
•-Forma de sonată clasică este tristrofică și bitematică.
•-Introducere lentă – pregătește atmosfera tonală (poate să lipsească)
•Expoziția
Tema I (în Tonalitate majoră, ex. Do major sau în tonalitate minoră, ex. do minor)
– punte (având rolul de a modula spre noua tonaliate: segmentul 1 modulează, segmentul 2 întărește noua tonalitate, segmentul 3 este anacruză armonică pentru tonalitatea temei a II-a)
Tema II (în Tonalitatea Dominantei, ex. Sol major sau tonalitatea relativei majore, ex. Mi bemol major). Tema a II-a este de obicei un grup tematic secund alcătuit din trei segmente: expresiv, agogic (de mișcare) și cadențial.
•Dezvoltarea sau tratarea:
-materialul tematic este supus elaborării
-poate avea mai multe etape (etapa I, etapa a II-a etc.)
-dezvoltarea poate să lipsească (sonată fără dezvoltare)
•Repriza
-ambele teme vor fi expuse în tonalitatea de bază
Tema I (în Tonalitate majoră, ex. Do major sau în tonalitate minoră, ex. do minor)
-puntea va suferi modificări: segmentul 1 modulează la tonalitatea subdominantă, segmentul 2 modulează la tonalitatea de bază, segmentul 3 este anacruză armonică pentru tonalitatea de bază.
Tema II (în tonalitatea de bază: Tonalitate majoră, ex. Do major sau în tonalitate minoră, ex. do minor). Tema a II-a este de obicei un grup tematic secund alcătuit din trei segmente: expresiv, agogic (de mișcare) și cadențial.
•Coda – cu rol cadențial. Aceasta va deveni la Beethoven un nou prilej pentru dezvoltare tematică, o a doua dezvoltare.
Audiție: W. A. Mozart – Sonata pentru pian în La major, nr.11, K331, p. I – temă cu variațiuni
Audiție: L. Van Beethoven – Sonata pentru pian în Lab major, nr.31, K110
Bibliografie
- Banciu, Gabriel, Gen, opus, formă, Editura MediaMusica, Cluj-Napoca, 2006
- Chelaru, Carmen, Cui i-e frică de istoria muzicii?!, Editura Muzicală, București, 2020
- Herman, Vasile, Originile și dezvoltarea formelor muzicale, Editura Muzicală, București, 1982
- Ștefănescu, Ioana, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, Editura Muzicală Grafoart, București, 2018